Prevent HDD damage
By QUARTZ / Blog / 0 Comments

Prevenirea defectarii hard disk-urilor interne

Exceptand backup-urile realizate periodic, cea mai buna modalitate prin care va puteti asigura impotriva pierderilor de date, este luarea de masuri preventive cu ajutorul carora se reduc sansele ca hard disk-ul din calculatorul sau laptopul Dvs sa se defecteze. Nu veti putea niciodata sa reduceti sansele de defectare la zero pentru ca mai devreme sau mai tarziu orice hard disk se va defecta. Singura intrebare care se poate pune este “cand anume se va intampla acest lucru?”.

Reducerea sanselor de defectare a hdd-urilor si de a pierde datele

Cel mai importanat lucru pe care il puteti face pentru a asigura o durata de viata cat mai lunga hard disk-ului Dvs este sa eliminati cauzele principale ce pot cauza defectarea acestuia. Aceste cauze pot fi de trei feluri: ambientale, electrice si de stres.

    • Cauzele ambientale
      • Temperatura excesiva este un factor major al defectarii HDD-urilor. Datorita acesteia, in timpul functionarii se poate produce o dilatare a bratelor capetelor de citire/scriere provocand impactul acestora cu suprafata de inregistrare. Acest lucru duce ireversibil la distrugerea datelor, in multe cazuri fiind imposibila recuperarea acestora. Insuficienta ventilatie a spatiului in care este utilizat calculatorul/laptop-ul sau defectarea ventilatoarelor interne pot fi cauze ale cresterii temperaturii.

      • Condensul este foarte daunator hard disk-urilor. Aceasta poate aparea atunci cand mutati calculatorul dintr-un statiu rece intr-unul incalzit si apoi il porniti fara a-l lasa sa ajunga la temperatura ambientala.

      • Calitatea aerului. Exceptand disk-urile umplute cu heliu, hardurile normale contin in interior aer. Interiorul acestora comunica cu exteriorul printr-un orificiu ce contine un filtru. Ocazional, anumite particule din aerul inconjurator pot trece prin acest filtru si pot afecta “inaltimea de zbor” a capetelor de citire/scriere in raport cu platanele disk-ului provocand zgarieturi pe suprafata de inregistrare.

      • Vibratiile puternice produse in imediata vecintate a calculatorului/laptopului pot provoca impactul capetelor de citire/scriere asupra platanelor cauzand distrugerea datelor din zonele afectate. Vibratiile pot fi produse de folosirea de suprafete instabile sau de utilizarea boxelor puternice in preajma calculatorului.

      • Miscarea in timpul functionarii. Este total interzisa miscarea calculatorului sau a laptopului in timpul functionarii. Desi laptopul este denumit adeseori “calculator portabil”, portabilitatea nu se refera la miscarea/deplasarea acestuia in timpul functionarii. Acest lucru este scris negru pe alb in toate manualele de utilizare insa putin utilizatori se obosesc sa le citeasca. Aprox. 90% din defectele mecanice ale hard disk-urilor sunt provocare de utilizarea “in miscare” a laptop-urilor sau de bruscarea/lovirea acestora.

      • Campurile magnetice puternice pot distruge suportul de inregistrare al datelor la nivelul platanelor deoarece acesta este de natura magnetica.

    • Cauze electrice
      • Fluctuatiile de curent pot provoca defectari majore ale componentelor calculatoarelor si implicit ale hard disk-urilor. Utilizarea de surse de curent stabile, fara fluctuatii de tensiune asigura o viata mai lunga calculatorului Dvs.

      • Circuitele electrice al HDD-urilor sunt foarte sensibile la descarcarile electrostatice si din acest motiv trebuie acordata o atentie deosebita manipularii acestora. Atunci cand nu sunt montate in computer, utilizarea de pungi antistatice este esentiala.

    • Cauze de stres
      • Numarul de porniri/opriri afecteaza pe termen lung functionarea disk-urilor deoarece la fiecare pornire se aplica un stres sulimentar pentru atingerea parametrilor normali de functionare.

      • Fragmentarea excesiva provoaca operatiuni suplimentare multiple de cautare si accesare a fisierelor, inducand un nivel mai ridicat de stres asupra disk-ului, motiv pentru care se recomanda defragmentarea periodica a acestuia.

Monitorizarea continua a disk-ului.

Prevenirea defectarii hard disk-urilor necesita contorizarea si intelegerea tuturor semnelor de functionare anormala pe care acestea le poate da. Toate disk-urile moderne au inglobata o tehnologie de automonitorizare interna denumita S.M.A.R.T. (Self Monitoring, Analyzing and Reporting Technology) cu ajutorul careia puteti fi informati in multe cazuri in timp util de iminenta defectare, lasandu-va suficient timp pentru efectuarea backup-urilor necesare. Sunt disponibile o serie de programe, pentru toate sistemele de operare, care utilizeaza aceasta tehnologie pentru a furniza avertismentele necesare.

Respectand cu consecventa cateva reguli simple, puteti fi protejat de neplacutele situatii in care va puteti pierde datele. Daca totusi va confruntati cu asemenea neplaceri, QUARTZ Data Recovery va sta oricand la dispozitie cu solutii concrete pentru recuperarea datelor Dvs. Nu ezitati sa ne contactati!