By QUARTZ / Blog / 0 Comments

Disk-urile SMR de la Western Digital

Pe masura ce tehnologia evolueaza, dispozitivele pe care le folosim in fiecare zi genereaza volume tot mai mari de date (fisiere video, fotografii, baze de date, etc). Aceste volume de date, in continua crestere, necesita solutii din ce in ce mai sofisticate pentru stocarea lor. Mult timp, tehnologia PMR (mai multe detalii aici) folosita la fabricarea hard disk-urilor a fost considerata revolutionara si adecvata pentru volume din ce in ce mai mari de date. Dar relativ rapid s-a dovedit a fi depasita si a fost nevoie de noi inovatii.

Raspunsul a fost tehnologia SMR (mai multe detalii aici), care a permis o crestere a capacitatii de stocare a disk-urilor cu pana la 25%, folosind aceleasi limitari constructive. Desi crestera capacitatii de stocare si mentinerea preturilor scazute sunt aspecte pozitive, noile disk-uri SMR ridica probleme suplimentare in situatia necesitatii recuperarii datelor.

Pentru exemplificare, vom vorbi despre noile disk-uri SMR de la Western Digital (in realitate, aceste disk-uri nu sunt chiar noi, ele fiind prezente pe piata de aproximativ 2 – 3 ani). In urma cu aproximativ un an de zile, Western Digital anunta printr-un comunicat ca noile sale disk-uri SMR externe ofera suport pentru functia TRIM care pana la acel moment era folosita preponderent de SSD-uri. Conform comunicatului Western Digital, acest suport (comanda TRIM) este oferit pentru a mentine performantele disk-urilor in parametrii optimi de functionare pe toata durata de viata a acestora. Aceasta comanda permite sistemului de operare sa informeze disk-ul care sectoare nu sunt folosite la un moment dat si pot fi ulterior utilizate pentru operatiunile de scriere la viteza maxima. Practic, spatiul disponibil este pregatit din timp, eliminandu-se operatiunile de scriere / citire inutile. Pentru a se putea face aceste optimizari, firmware-ul acestor disk-uri modifica ordinea logica a sectorelor de pe disk. Adica un sector logic poate fi localizat oriunde fizic pe disk. Softul intern al acestor disk-uri se ocupa de managementul evidentei sectoarelor si pozitiei acestora, astfel incat operatiile de sciere / citire sa fie optime. Aceste evidente sunt stocate in tabele speciale (translator), care la aceste disk-uri sunt mult mai complexe decat la vechile modele de disk-uri PMR. Necesiatea utilizarii acestor tabele de translatie necesita explicatii foarte complexe, legate de arhitectura interna si modul de functionare al hard disk-urilor.

Ce trebuie retinut este faptul ca datele sterse de pe aceste disk-uri practic nu se vor mai putea recupera (cel putin nu in acest moment – cercetarile asupra potentialelor posibilitati de recuperare sunt in curs). La fel se intampla si cu datele pierdute in urma unui Quick Format, in cazul in care se schimba capetele de citire / scriere dar nu se blocheaza scrierea pe disk sau in cazul utilizarii de metode de recuperare aplicabile modelelor mai vechi Western Digital. In toate aceste cazuri, o parte a tabelelor de translatie sunt initializate, pierzandu-se localizarea corecta a sectorelor de pe disk ce contineau fisiere. Rezultatul este ca la orice cerere de citire a unui sector, este returnat un sector gol (00), care nu contine niciun fel de data valida.

Pentru mai multe informatii, specialistii nostri va stau oricand la dispozitie, telefonic, prin email dar si la sediul QUARTZ Data Recovery.